Scopul acestui articol este de a oferi un rezumat de bună calitate, precis și ușor de înțeles al detaliilor despre otrăvirea cu plumb, cu un accent deosebit pe riscul pentru pisici.
Prezentare generală rapidă: otrăvirea cu plumb la pisici
Alte nume : Plumbism, toxicitate pentru metale grele Simptome comune : Dureri abdominale, vărsături, apetit scăzut, convulsii, dificultăți de mers, modificări de comportament, orbire Diagnostic : un istoric al expunerii potențiale la plumb, analize complete de sânge, precum și verificarea nivelurilor de plumb în fluxul sanguin, analize de urină Necesită medicație continuă : Nu Opțiuni de tratament : Inducerea vărsăturilor, îngrijire simptomatică în funcție de semnele observate, laxative și clisme pentru îndepărtarea plumbului din tractul digestiv; terapie de chelare pentru a elimina plumbul din fluxul sanguin Remedii naturale : Dacă încă nu se văd semne și o pisică are praf sau fulgi de plumb pe blană, faceți baie și îndepărtați orice reziduu de plumb pentru a evita ingerarea ulterioară.
neosporină pe pisici
Despre otrăvirea cu plumb la pisici
Otrăvirea cu plumb este rară la pisici (este de zece până la treizeci de ori mai frecventă la câini), parțial pentru că pisicile tind să fie niște mâncăruri capricioase, deci sunt mai puțin probabil să ingere plumb în comparație cu câinii. În până la 90% din cazuri, când este diagnosticată otrăvirea cu plumb, sursa plumbului rămâne un mister.
Acestea fiind spuse, există situații specifice în care pot fi identificate sursele de plumb.
- Ingestia de așchii de vopsea care conține plumb sau de praf de vopsea cu plumb (de exemplu, în timpul renovării caselor vechi: vopseaua care conținea plumb a fost interzisă în majoritatea locurilor în anii 1970).
- Ingestia de obiecte mici de plumb în pradă (de exemplu, plăcuțe de pescuit la pește sau împușcături de plumb la animalele de pradă, cum ar fi iepurii)
- Zone cu niveluri ridicate de plumb în mediu, inclusiv solul și apa (de exemplu, în apropierea complexelor industriale precum topitorii)#
- Alte surse posibile de plumb includ lipirea cu plumb, bateriile de mașină, chitul pentru geamuri cu plumb, mingi de golf vechi și unele tipuri de linoleum vechi. Expunerea la acestea poate fi legată într-un fel de toxicitatea plumbului.
Simptomele intoxicației cu plumb la pisici
Semnele clinice nespecifice, cum ar fi durerea abdominală, tocitatea și inapetența/anorexia, precum și semnele gastrointestinale (de exemplu, vărsături sau constipație) și scăderea în greutate, sunt observate cel mai frecvent.
Alte simptome includ semne legate de sistemul nervos (convulsii, ataxie și modificări de comportament, cum ar fi excitabilitatea și agresivitatea, precum și orbirea, apăsarea capului și rotirea în cerc). Semnele mai rare includ megaesofagul, legat de regurgitare.
Diagnosticul intoxicației cu plumb la pisici
Semnele intoxicației cu plumb la pisici vor fi adesea nespecifice.
Uneori, poate exista un istoric de expunere cunoscută la plumb (de exemplu, renovarea unei case vechi) în care pericolul a fost identificat. Mai des, semnele vor fi nespecifice, iar medicul veterinar va efectua o investigație pentru a pune diagnosticul.
Preluare detaliată a istoriei
Medicul veterinar DVM va discuta fiecare aspect al vieții pisicii tale, căutând indicii care ar putea include o posibilă expunere la o sursă de plumb. Animalele tinere și animalele mici pot fi mai predispuse la intoxicații cu plumb decât pisicile mai în vârstă și mai mari.
Examinare fizică
Medicul veterinar vă va verifica cu atenție pisica, excluzând alte cauze ale semnelor care apar. Se va efectua un examen neurologic detaliat.
Teste de sânge de rutină și alte lucrări de laborator
Medicul veterinar vă poate sugera teste de sânge, inclusiv panoul obișnuit de teste de diagnostic, cum ar fi hematologie (hemoleucograma completă) și profiluri biochimice, pentru a confirma că nu există nicio altă boală de bază care să vă afecteze pisica.
Anomaliile cauzate de intoxicația cu plumb includ anemie, celule roșii anormale din sânge și, uneori, alte modificări ale hematologiei. Uneori se observă creșterea enzimelor hepatice și poate exista un model de alte modificări biochimice, cum ar fi creșteri ale ureei, creatininei, glucozei și colesterolului.
De asemenea, poate fi efectuată și analiza urinei, unele pisici având o urină mai diluată decât în mod normal (hiposthenurie).
Radiografie
Dacă o pisică a ingerat plumb (de exemplu, în pradă), atunci se pot observa dovezi sub formă de plumb în tractul gastrointestinal la radiografii.
consangvinizare la pisici
Teste specifice pentru măsurarea nivelurilor de plumb
Un diagnostic definitiv al intoxicației cu plumb necesită măsurarea nivelurilor de plumb dintr-o probă de sânge, măsurând concentrațiile de plumb din sânge în părți per milion (ppm). Se poate constata, de asemenea, că nivelurile de plumb în urină sunt crescute și, rar, nivelurile de plumb din țesuturi pot fi revizuite.
Tratamentul intoxicației cu plumb la pisici
Prioritatea inițial este de a stabiliza orice semne de intoxicație cu plumb, alături de tratamentul antiemetic și orice tratament specific pentru îndepărtarea plumbului din organism.
Inițial, prioritatea este de a stabiliza orice semn de intoxicație cu plumb (de exemplu, medicamente anti-convulsii, inclusiv diazepam, pentru o pisică care are convulsii). Trebuie administrat un tratament antiemetic pentru a opri vărsăturile, iar fluide intravenoase pot fi administrate ca suport general.
De multe ori se efectuează și un tratament specific pentru îndepărtarea plumbului din corp, detaliile depind de cauza suspectată.
- Dacă în blana pisicii există praf sau fulgi de plumb, atunci pisica poate fi spălată pentru a le îndepărta și pentru a preveni ingerarea ulterioară prin auto-îngrijire.
- Dacă există plumb în tractul digestiv, acesta poate fi îndepărtat prin metode care induc vărsături, lavaj gastric, laxative sau prin efectuarea de clisme.
- Dacă există plumb în țesuturi (de exemplu, granule de plumb), acestea pot fi îndepărtate chirurgical.
Terapia de chelare
Dacă sursa de plumb este îndepărtată și nivelurile sanguine nu scad, se poate încerca așa-numita terapie de chelare. Acesta este un proces chimic atunci când un agent de chelare este introdus pe cale orală, rectală sau prin injecție cu scopul de a îndepărta metalele din organism.
Sunt utilizate diferite produse:
- EDTA de calciu – prin injecție subcutanată sau intravenoasă
- Succimer sau penicilamină – administrate pe cale orală
Prognoză
Prognosticul depinde de severitatea semnelor și de nivelul de expunere la plumb.
Se poate recomanda monitorizarea regulată a nivelului de plumb din sânge, iar terapia de chelare poate fi necesară repetarea intermitent timp de săptămâni sau chiar luni.
Prevenirea otrăvirii cu plumb la Cat
Dacă pisicile trăiesc într-o casă veche (înainte de anii 1970), acestea ar trebui excluse din zonele care sunt în curs de renovare. Pisicile nu trebuie expuse cu bună știință la surse de plumb (de exemplu, nu lăsați pisoii să se joace cu greutăți de pescuit cu plumb).
Concluzie
Intoxicația cu plumb este un diagnostic specific legat de expunerea la plumb. Este necesară o analiză toxicologică pentru a face acest diagnostic și, odată ce problema a fost identificată, se poate da un tratament specific.
Întrebări frecvente
Care sunt simptomele intoxicației cu plumb la pisici?
Semnele sunt adesea nespecifice, dar semnele neurologice, inclusiv orbirea și crizele, sunt tipice.
Pot pisicile să moară din cauza plumbului?
În cazurile severe de otrăvire cu plumb, moartea este posibilă, dar terapia de chelare are succes în peste 70% din cazuri.
Cât timp durează să faci otrăvire cu plumb?
Expunerea la niveluri ridicate de plumb poate provoca semne rapide de toxicitate, dar acest lucru tinde să fie legat mai mult de expunerea pe termen lung.
Cum afectează plumbul animalele de companie?
Plumbul afectează chimia sângelui, a sistemului nervos și a celulelor sanguine, ducând la semne specifice de otrăvire.
„De ce pisica mea se frământă spatele”
Sunt oamenii expuși riscului de otrăvire cu plumb?
Dacă o pisică este diagnosticată cu otrăvire cu plumb, oamenii care împart același mediu ar trebui să discute problema cu medicii lor, în special în cazurile care implică sarcină sau copii mici.
